In sectorul gazelor, in ultimii ani au fost doua scandaluri majore de coruptie, pe care ti le ilustram in chitanta coruptiei.
Dupa cum stii, pretul gazului a fost reglementat la un nivel mult mai scazut decat pretul real din piata (de fapt, nici nu aveam o piata functionala pentru gaze).
Problema este ca de aceasta reglementare au beneficiat intr-o mai mare masura consumatorii mari de gaze decat consumatorii casnici. De pilda, industria de ingrasaminte (Interargo, Azomures) consumau mai mult decat toti consumatorii casnici la un loc. Acest lucru este logic: cand ai o subventie de pret, pe fiecare unitate de gaz consumat, cei care consuma mai mult primesc si subventie mai mare.
Pe langa aceasta problema, despre care am discutat pe larg in factura pentru gaze, aici ilustram doar cat anume au obtinut in plus marii consumatori de gaze prin reglementari speciale care le ofereau inca niste facilitati.
Astfel:
Pretul gazului pe care il platesti in factura contine: pretul gazului propriu-zis + tarife transport, inmagazinare, distributie + furnizare + taxe.
Pentru consumatorii reglementati (IMM-uri pana la sfarsitul lui 2014 si consumatori casnici pana in 2018 sau 2021), pretul gazului propriu-zis era calculat ca medie ponderata:
pret gaz import x proportie gaz importat in consumul total de gaz din Romania + pret gaz de productie interna x proportia gazului din productia interna. Adica, daca se importau 30% din consum, pretul de import era 300, pretul intern 100, pretul gazului propriu-zis era 30% x 300 + 70% x 100 = 160. Acest pret mediu ponderat se chema „cos” sau CUG.
Autoritatile romane reglementau: cantitatile de gaz pe care le extrageau producatorii interni (Petrom, Romgaz); si pretul gazului intern.
Pana la sfarsitul lui 2014, de fapt, cam toata lumea cumpara la pret reglementat: nu doar IMM-urile si consumatorii casnici, ci chiar si marii consumatori industriali, care erau obligati pe de o parte sa cumpere in aceleasi proportii (sa zicem, 30-70) gaz din surse de import si de productie interna, dar, pe de alta parte, desi puteau sa-si negocieze liber cu furnizorii preturile la care cumparau gazul, in realitate cumparau de la producatorii interni la preturile reglementate. Mai mult, pana in 2012, marii consumatori chiar se puteau intoarce oricand in piata reglementata, ceea ce le permitea sa negocieze preturile cu producatorii interni la un nivel foarte scazut.
1) In 2009, odata cu criza, Guvernul a propus o lege prin care acesti mari consumatori sa aiba acces la gaz doar de productie interna. In acelasi timp, toti ceilalti consumatori continuau sa cumpere la pretul de „cos” de pana atunci. Furnizorii reglementati cumparau gazul de productie interna pentru consumatorii reglementati doar dupa ce se asigura consumul marilor companii beneficiare ale ordonantei (54/2009 aprobata si prelungita prin Legea 332/2009). In alte cuvinte, cantitatea de gaz de productie interna care mai ramasese la dispozitia furnizorilor reglementati era mult sub cea de care acestia aveau nevoie sa isi faca acel „cos” pentru consumatorii finali.
Sa explicam in cifre. „Cosul” reglementat arata asa:
– 80% gaz productie interna, 20% gaz de import
– pret de import 290 USD, pret gaz intern 160 USD
– curs 2,9 RON/USD.
Acest cos corespundea preturilor de import si cantitatilor de gaze tranzactionate in piata inainte de OUG 54. Odata cu aprobarea OUG 54, o cantitate foarte mare de gaz de productie interna ajunsese exclusiv la marii consumatori, lasand cantitati mult mai mici pentru EON si GDF pentru furnizarea catre consumatorii reglementati. Au mai avut loc si alte schimbari, cum ar fi cursul de schimb si pretul gazului de import. In alte cuvinte, EON si GDF au fost obligati sa vanda gaz consumatorilor reglementati la „cosul” de mai sus, in conditiile in care trebuiau sa cumpere gazul de livrat la urmatoarele conditii:
– 60% gaz productie interna ramas disponibil, 40% gaz de import
– pretul de import a crescut gradual pana la 380 USD
– cursul de schimb a oscilat intre 3,1 si 3,5 RON/USD.
Pierderile totale pentru EON si GDF din achizitia de gaz la realitatea din piata si revanzarea la „cosul” reglementat neactualizat s-a ridicat la 1,338 miliarde RON.
EON si GDF aveau dreptul legal de a-si recupera aceste pierderi (dreptul de a trece asupra clientilor finali reglementati intregul cost de achizitie a gazului pe care trebuiau sa-l furnizeze reglementat). Intr-adevar, in 2012-2014, EON si GDF au primit o majorare de tarif de la ANRE. Fiecare dintre consumatorii casnici a platit cate 12 USD/1000 mc, iar IMM-urile cate 36 USD/1000 mc, in esenta, facturile au crescut cu 7% pentru casnici si 13% pentru IMM-uri doar pentru recuperarea acestor pierderi.
2). Pe langa acest ajutor, Interagro a beneficiat si de discounturi de la compania de stat Romgaz, in conditiile in care nu avea dreptul din cauza ca avea datorii restante. Datoriile catre Romgaz ajunsesera la 70% din bugetul Romgaz. In prezent, exista un dosar DIICOT pentru aceste discounturi obtinute in mod ilegal si in care sunt implicati Ioan Niculae (Interagro), Vosganian, Videanu si inca aproape 40 de persoane din ANRE, Ministerul Economiei si Romgaz care se presupune ca au facilitat acordarea acestor discounturi.
Pe langa aceste dosare cu pierderi cuantificabile in bani, diverse institutii au descoperit si alte nereguli care ar putea conduce la risipa de bani publici. Cel mai cunoscut caz este cel analizat de Curtea de Conturi in 2012. Astfel. Curtea de Conturi a gasit diferente mari intre retelele de gaz inainte de privatizare si dupa privatizare. Diferentele erau de 30-40% din dimensiunea totala a retelei! Exista doua posibile explicatii pentru astfel de diferente: fie pe vremea in care companiile (Distrigaz Nord si Sud) erau de stat, managementul a contractat lucrari fictive de extindere a retelei care nu s-au realizat niciodata, dar au fost platite si atunci apareau in evidentele contabile ale companiilor la privatizare si doar la un inventar serios facut de proprietarul privat s-a putut constata lipsa lor; fie EON si GDF ar fi putut inregistra mai tarziu o dimensiune mai mica decat cea reala a retelei, pentru a solicita apoi ANRE cresteri tarifare pretinzand ca ar fi facut ei investitii de extindere a retelei. Intrucat analiza Curtii de Conturi nu a avut nicio urmare, nu vom putea sti ce s-a intamplat cu adevarat.